Il libro è decente per le prime... 100? 150? pagine.
Ovvero quando descrive i Romani.
Da lì è una cascata di sciocchezze e cattive scelte di trama.
Manfredi dovrebbe capire che è in grado di scrivere soltanto romanzi storici (e a detta di amici archeologi, nemmeno quelli, ma parlo solo di livello di scrittura).
Il fantasy-orientale non fa per lui.

Lo disfruté mucho pero me habría gustado que el final no fuese tan abrupto, por lo demás, una lectura realmente entretenida y ligera

Primele raze ale soarelui scăldară în lumină crestele munţilor Taurus, piscurile acoperite de zăpadă se colorară în roz, strălucind ca nişte nestemate pe deasupra văilor rămase încă în umbră. După aceea, mantia de lumină începu să se întindă peste povârnişurile marelui lanţ muntos, făcând să se trezească viaţa adormită de prin păduri.
Stelele păliră încetul cu încetul.
Primul care se repezi spre înaltul cerului ca să salute soarele fu şoimul şi ţipătul său ascuţit răsună printre pereţii abrupţi de stâncă şi peste abisurile prăpăstiilor, peste albia săpată în piatră prin care curgea înspumat Korsotes, torent umflat acum de topirea zăpezilor.
Shapur I al Persiei, regele regilor, al persanilor şi nu numai, stăpân peste cele patru zări ale lumii, tresări la auzul acelui ţipăt şi-şi ridică privirile vrând să urmărească zborul maiestuos al păsării care stăpânea peste înălţimi, după care se apropie de armăsarul său arab pursânge, frumos împodobit, pe care i-l aducea scutierul. Un servitor îngenunche pentru ca suveranul să poată pune piciorul pe genunchiul lui îndoit şi să poată urca mai uşor în şa. Alţi doi servitori îi aduseră arcul şi iataganul cu teaca de aur, iar un stegar veni alături cu stindardul regal desfăşurat: era o fâşie lungă de mătase roşie purtând imaginea cusută cu fir de aur a lui Ahura Mazda.